Poezii Nationaliste

DECEBAL CATRE POPOR
de George Cosbuc

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o trăiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gitul tau:
E rău destul ca ne-am născut,
Mai vrem si-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingirbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori cine-nlantuit.

Cei ce se lupta murmurind,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orsicind,

E plinset în zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Să rida! Bunii rid si cad!
Să râdem, dar, viteaz rasad,
Să fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge singele piriu,
Nebiruit e bratul tau
Când mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti par
Când rizi de ce se tem mai rău
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pământ,
Căci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rău destul ca ne-am născut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vinzator vindut
Să iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurind le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lângă noi!



CANTEC DE DUPA GRATII
de Nichifor Crainic

Am fost facut sa n-am
Pe acest pamant nimic,
Ca pasarea pe ram
Cobor si ma ridic.
Pe ziduri de cetati
M-am indarjit sa lupt,
Pandar de bunatati
Din care nu ma-nfrupt.

Si, frunte de voinici,
M-am razboit cu zmei
Sa ocrotesc pitici
Batjocorit de ei.

Iar dragostea de neam
M-a-nflacarat sa-i cantec
Mosia unde n-am
Doi pasi pentru mormant

Si pentru-aceasta fac
Osanda cea mai grea.
Nici zdreanta-n care zac
Nu e macar a mea.

Daca-am avut fartati
De lupta si de dor,
Se bucura-ncantati
Ca mor in locul lor.

Si daca-am fost poet
Si luptator pe rand,
Sunt astazi un scelet
Ce spanzura de-un gand

Ma-nvart, pe cat mai stiu,
Ca piatra morii-n lac
Si macin un pustiu
Sub vantul Nenoroc.

La geam, grilajul des
Ranjeste guri de fier
In semn ca pot sa ies
Cu sufletul spre cer.

C-am fost facut sa n-am
Pe-acest pamant nimic,
Ca pasarea pa ram
Cobor si ma ridic.

TRAGEDIA BUNICULUI
( amintiri din comunism )

Tu vezi , nepoată , PAMÂNTUL de dincolo de PRUT ?! -
Acolo , eu am fost să lupt...! -
Aveam un frate ! După război
A rămas departe , dincolo de noi...!

Mai vin din când in când aici , pe mal
Şi mă tot uit în vârf de deal...!
De l-aş zări ?! - Aş vrea să-i strig
Că-mi este dor , la piept să-l strâng !
Peste apă ?! - Nu pot trece
Căci nu e pod şi apa-i rece !
Iar eu ?! - Nu mai sunt ca-n tinereţe !

Ne-au despărţit !
Ne-au rupt !
Ne-au frânt !
( nu doar PĂMÂNTUL NOSTRU SFÂNT ! )
Ne-au rupt şi sufletul în două !
Şi lacrimile !
Iar când plouă
Doar curcubeul , câteodată ,
Pare o scară colorată
Pe care gândurile-aleargă ,
Spre fratele ce doru-mi poartă...!"(Aneta Georgescu)

RIDICÃ-TE GHEORGHE,
RIDICÃ-TE IOANE!
de Radu Gyr
Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
pentru cântecul tãu tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tãu, pus în lanturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Nu pentru mânia scrâsnitã'n mãsele,
ci ca s'aduni chiuind pe tãpsane
o claie de cer si-o cãciula de stele,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Asa, ca sã bei libertatea din ciuturi
si'n ea sã te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzãrii ei peste tine sã-i scuturi,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Asa, ca sã-ti pui tot sãrutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!

Ridicã-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridicã-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridicã-te Gheorghe, ridicã-te Ioane!...