marți, 1 februarie 2011

Poezii Nationaliste

Laurian Bulandra

Am ramas doar noi …

Plecat-au mugurii de brad,
In Alpi, in apenini, sau Pirinei,
Iar brazii cei batrani toti cad
Si faima tarii dupa ei.
Pamantul nostru nu mai plange
Dupa lupta, steag, dupa eroi,
Dupa fier scaldat in sange,
Caci am ramas doar noi …
Nu mai plang ai nostri frati,
Ci stau intinsi toti in noroi,
Luptand cu umbre de soldati,
Caci am ramas doar noi …
Ei nu mai cauta libertate,
Pe pagini negre de razboi,
Ori scumpe ceasuri de dreptate,
Caci am ramas doar noi …
Acum pe crucea biruintei lor
Sta sters, mereu udat de ploi,
O mantie de uitare, un vesnic Tricolor,
Si-acopera ce am uitat doar noi.
Pentru Radu Gyr
La chemarea de sub ape,
Raspunde Gyr, maret stejar,
Voind ca Luna sa ii sape,
Mormant temeinic de clestar.
El strange-n mana lutul,
Si-arunca poezii in Sus,
Facand din ele bustul
Unui prizonier precum Iisus.
Si-n taina ce ii sapa,
Luna-l pune pe martir.
Deasupra-i sta Gyr, pe apa,
In mormant’un trandafir.
Deasupra apei totul este clar,
Si-anii grei, ce rapid au disparut,
Cu gustul acru si amar,
O sa-i lasam doar in trecut.
Scapat de lantul inrosit,
Acum Gyr e liber, vesnic,
Si vorbeste ce i s-a soptit,
Sa-l inchida pe nemernic.
Lui Gyr si altora ca el
Le vom ridica statuie,
Infatisand un porumbel
Ce tot mai sus se suie.

Tudose Ionut

Bǎtrânul vânt

Şuierând a cant de doinǎ
Spintecǎ tot rǎsǎritul
Un bǎtrân plutind prin moina
Pusǎ-n cale de-asfinţitul.

Şubrede zǎbrele roşii
Putrezesc pe barba-i albǎ.
Un strǎmoş şi toţi strǎmoşii
Cred Siberia cǎ-i dalbǎ !

Scaldǎ-ntreg pustiu-n oase
Basarabii din morminte,
Fii ai plugului şi-ai coasei –
Mistuite oseminte…

Desrǎdǎcinaţi de glie,
Rupţi din sân de crin de ţarǎ,
Acolo în turbǎrie
Tumultul nu o sa piarǎ !

Pe înceţoşata mare,
Orizontul descǎrnându-l,
Demn şi drept pe mândra-i cale ;
Astfel apǎru bǎtrânul.

“Picurii-nstelaţi de sânge
Zburdǎ-n codrii, pe ogoare…
Când tot viforul se frânge
Pe câmpiile domoale.

Trei culori înmugurite
În crâmpeie lungi de soare
Prǎvǎlesc în vǎi sleite
Mii lumini biruitoare.

Piepturi pline de iubire,
Înǎlţându-se-n vǎzduhuri,
Nimicesc în ritm de lire
Crudele vrǎjmaşe duhuri.

Dârz se suie pe un scâncet
Dulcele miros de brazdǎ-
Neamul istovit de plânset
Fǎrǎ voie încǎ-i gazdǎ.

Sub oştirile maghiare
Câte capete rǎpuse?
Câţi moldavi sfârşit-au-n gheare
Ale mişeliei ruse?

Peste graniţǎ-s române
Sufletele schingiuite !
Venetice-ajung stǎpâne
Pe pǎmânturi cǎsǎpite.

Sunteţi Scutul sfânt al ţǎrii,
Basarabi şi Bucovinǎ!
Coropişniţele zǎrii
Vǎ preschimbǎ spuza-n minǎ…

Scurmǎ brâul nins de stele
Ştefan, Horea şi Mihaiul.
Zugrǎvitele surcele
Strâng în cleşte aprig, graiul.

Brazii de titan se crapǎ-n
Umbra noastrǎ prinsǎ-n zale.
Sângele schimbat in apǎ
Hranǎ-i negrelor petale…”

Dupǎ ce-a rostit mǎrunte
Vechiul vlah întinereşte.
Cursul apelor de munte
Gârbov, limpede se-opreşte.

Timpul îşi întoarce limba
Dinspre ceasuri spre clepsidrǎ,
Pânǎ ţara o preschimbǎ-n
Colţii de imperii-hidrǎ.

Strigǎte de luptǎ-n lunǎ
Peste veacuri scurse-n tihnǎ
Ţin seminţia românǎ
Neatinsǎ de odihnǎ…

Ivanov Octavian

ARDEALUL, ROMANIA!


Ardealul e al nostru, si El va fi etern
Romanilor sfant Rai, dusmanilor Infern
Caci sangele ce-a curs pe-acest meleag iubit
In veci nu va fi sters! Din nadir in zenit
Tot mai rasuna viu, inflacaratul cantec
Ce noi,romanii, il purtam inca din pantec
In inimile noastre, un “Treceti batalioane”
Care aduna-ndata, sute de mii, milioane
De inimi tricolore, caci steagul nostru sfant
Mereu va fi stapan peste acest pamant
Pentru care-au murit atatia compatrioti
Cu gandul de-a cladi viitor pentru nepoti!
Ei n-au stiut ce-i frica, nu se temeau de moarte
Pentru ca Dumnezeu le-a fost mereu aproape
Iar strasnica virtute de care-au dat dovada
A facut sa vibreze o natie intreaga.
Si astfel a aflat ciuma austro-ungara
Ca noi suntem vesnici, romanii n-au sa piara!
Iar de va fi nevoie sa trecem iar Carpatii
Vom sari negresit sa ne ajutam fratii
Traiasca Legiunea, Capitanul traiasca!
Dispara putregaiul din Tara Romaneasca!

Pamantul Nostru

Sclavi ai capitalismului si ai “democratiei”
Voi, criminali de vise, de dragoste de neam
I-ati ingropat de vii pe muncitorii gliei
Si-acum va-nghesuiti ca vitele in pream
Sperand sa treceti apa, sa ne lasati in urma
Dar visul stramosesc inca dainuie-n noi
Vi-i frica de razboaie, fugiti precum o turma
Nu sunteti voi romanii, ci-un amarat de-altoi
Desprins din tara-mama, crescut cu cianura
Caci otraviti in jurul vostru tot ce e sfant
Ascultand de stapani, pentru ca a lor gura
Naste numai comenzi din orisice cuvant.
Acest pamant e-al nostru, si fie-n vesnicie
Reduta sa ne apere de-occidentalul jug
Si da-ne-va tot timpul noroc si strasnicie
Pentru ca noi, prin munca, sa regasim belsug.

Bojenoiu Daniel Claudiu

BLESTEM


Voi ce uriti.
Neamul nostru si tara noastra.
Si limba noastra cea strabuna.
Nici pulberea sa nu ramana.
Din neamul vostru de tarana.
Nici soarele sa nu rasara.S
i apa sa va fie amara…Voi ce uriti.
Destinul nostu si fiinta noasta,
Credinta noastra cea strabuna.
S-aveti in gura doar tarana.
Sa va ascunde-ti in minciuna.
Sa n-aveti pe pamant nici muma…
Voi ce uriti.
Jertfa noastra,pamantul nostru,
Si pruncii nostri.Sa n-aveti limba.
Sa n-aveti tara.Sa n-aveti cu-i sa-i spuneti mama.
Nimic sa n-aveti pe pamant.
Dorinta sa va fie vant.
Nici lacrimi sa n-aveti,
Nici vise.
Jarul sa va fie vatra,
Noroiul ars de soare,
Sa va fie tata.
Sa fiti doar praf si vant,
Sa nu mai fiti nimic pe acest pamant……

ROMANIE

Romanie ,floare vie.
Floare sfanta pusa pe altar.
DOMNUL-ti lumineaza.
Ochii de safire,chipul de clestar.
Prin coroana ta de munti.
Cerul il saruti prin stanci.
Brazii ce te inconjoara.
Sunt stramosi ce-au iesit afara.
Sa iti fie straja,iara.
Parul tau de soare.
Se asterne pe ogoare.
De nu-l cuprinzi in zare.
Fiind,ca-i mult mai mare.
Lacrimile tale dulci.
Ne sunt rauri lungi si adinci.
Ne, ie apa vie.
Neamul nostru-n veci sa fie.
Romanie, sfanta tara.
Romanie, mama.
Ti-e ma inchin……

Elena Stan

Nu mai plânge


Hai, nu mai plânge, România mea
Va răsări iar soarele pe strada ta!
Deşi îţi mor copiii răniţi de nenoroc
Şi au ajuns tiranii de noi să-şi bată joc.

Atât de frumoasă şi suferi
Ei nu mai au sfânt nici luceferi
Fură, ucid fără milă
Din tine au făcut o ruină.

Îţi taie pădurile,
Îţi tulbură apele,
Îţi jefuiesc minele
Îndoliază mamele,
Dărâmă catedralele,
Închid pe rând şcolile,
Umplu de spini câmpiile,
Înfometând bătrânele.

Ridică-ţi fruntea, România mea,
Te-au siluit, dar va veni iar vremea ta
Căci nu e pentr-un neam mai crudă ocară,
Decât să plece pentru pâine din a lui ţară!


Istrate Dragos-Alexandru

Patria mea


Aici e Patria mea, e România.
E locul în care sărăcia completează bucuria,
Aici mereu tristeţea trădează fericirea.
Când pierzi totul si totul ţi-a rămas,
Mai ai ascuns în mânecă un as,
Ce poate fii un ultim dans
Un tango sau poate un vals
Şi continui să sper,
Când ridic privirea spre cer
Zic Doamne nu mă las,
Nu-mi pierd Credinţa nici în ultimul ceas.